Regulamentul Consiliului (CE) nr. 40/94
din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 235, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât este necesară promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice în întreaga Comunitate şi o extindere continuă şi echilibrată prin realizarea şi buna funcţionare a unei pieţe interne care să ofere condiţii analoge celor existente pe o piaţă naţională; întrucât realizarea unei astfel de pieţe şi întărirea unităţii sale implică nu numai eliminarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a mărfurilor şi liberei prestări de servicii, precum şi stabilirea unui sistem care să asigure respectarea concurenţei, dar şi crearea condiţiilor juridice care să permită întreprinderilor să îşi adapteze încă de la început activităţile de fabricare şi distribuire a bunurilor, de prestare a serviciilor conform standardelor Comunităţii; întrucât, printre instrumentele juridice de care trebuie să dispună întreprinderile în acest scop, mărcile care le permit să îşi identifice produsele sau serviciile în egală măsură în întreaga Comunitate, indiferent de frontieră, sunt, în mod deosebit, corespunzătoare; întrucât o acţiune a Comunităţii se dovedeşte necesară pentru realizarea obiectivelor Comunităţii menţionate anterior; întrucât această acţiune constă în stabilirea unui sistem comunitar al caracteristicilor care conferă întreprinderilor dreptul de a dobândi, conform unei proceduri unice, caracteristici comunitare care să se bucure de o protecţie uniformă şi să aibă efecte pe întreg teritoriul Comunităţii; întrucât se aplică principiul caracterului unitar al mărcii comunitare, astfel exprimat, în cazul în care nu există o dispoziţie contrară în prezentul regulament; întrucât armonizarea legislaţiilor naţionale nu poate să ridice obstacolul teritorialităţii drepturilor pe care legislaţiile statelor membre le conferă titularilor de mărci; întrucât, pentru a permite întreprinderilor să îşi exercite fără nici o piedică o activitate economică în cadrul pieţei comune, se impune crearea unei mărci reglementate de un drept comunitar unic, care să se aplice în mod direct în toate statele membre; întrucât Tratatul nu a prevăzut competenţe de acţiune specifice pentru crearea unui astfel de instrument juridic, este necesar să se recurgă la art. 235 din Tratat; întrucât dreptul comunitar al mărcilor nu se substituie totuşi drepturilor mărcilor statelor membre; întrucât, într-adevăr, nu se dovedeşte justificată obligaţia întreprinderilor de a-şi depune mărcile ca mărci comunitare, mărcile naţionale rămânând necesare întreprinderilor care nu doresc o protecţie a mărcilor lor la scară comunitară;
întrucât dreptul asupra mărcii comunitare poate fi dobândit numai prin înregistrare, iar aceasta
se refuză în mod special dacă marca este lipsită de caracter distinctiv, dacă este ilicită sau dacă drepturile anterioare se opun acestui lucru;
întrucât protecţia conferită de marca comunitară, al cărei scop este în special garantarea funcţiei iniţiale a mărcii, este absolută în caz de identitate între marcă şi semn şi între produse sau servicii; întrucât protecţia are aceeaşi valoare în caz de similitudine între marcă şi semn şi
între produse sau servicii; se poate interpreta noţiunea de asemănare în relaţie cu riscul de confuzie; întrucât riscul de confuzie a cărui apreciere depinde de numeroşi factori şi în special de cunoaşterea mărcii pe piaţă, de asociaţia care poate fi făcută între semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă şi semn şi între produsele sau serviciile desemnate, constituie condiţia specifică a protecţiei;
întrucât din principiul liberei circulaţii a mărfurilor reiese că titularul unei mărci comunitare
nu poate să interzică unui terţ folosirea produselor care sunt comercializate în cadrul Comunităţii, sub marcă, de către el însuşi sau cu acordul său, cu excepţia cazului în care motive legitime îndreptăţesc titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor;
întrucât nu se justifică protejarea mărcilor comunitare şi, împotriva acestora, orice marcă înregistrată anterior, numai în măsura în care aceste mărci sunt în mod efectiv utilizate;
întrucât marca comunitară trebuie să fie tratată ca un obiect de proprietate independent de întreprinderea ale cărei produse sau servicii le desemnează; întrucât trebuie să poată fi transferată, sub rezerva necesităţii superioare de a nu induce în eroare consumatorul în vederea transferului; întrucât, pe lângă aceasta, aceasta trebuie să poată fi dată în gaj unui terţ sau să facă obiectul licenţelor;
întrucât dreptul mărcilor, creat de prezentul regulament cere, pentru fiecare marcă, măsuri administrative de punere în aplicare la nivelul Comunităţii; întrucât, în consecinţă, este indispensabil ca, păstrând structura instituţională existentă a Comunităţii şi echilibrul competenţelor, să se instituie un Birou de armonizare pe piaţa internă (mărci, desene şi modele) independent în plan tehnic şi dotat cu autonomie juridică, administrativă şi financiara suficientă; întrucât, în consecinţă, se impune şi este potrivit să i se dea forma unui organism al Comunităţii, având personalitate juridică şi exercitând competenţele executive pe care i le conferă prezentul regulament, în cadrul dreptului comunitar şi fără să aducă atingere competenţelor exercitate de instituţiile Comunităţii;
întrucât este necesar să se garanteze părţilor avute în vedere de deciziile Biroului o protecţie juridică adaptată specificităţii dreptului mărcilor; întrucât, în consecinţă, se prevede că deciziile examinatorilor şi diverselor secţii ale Biroului pot face obiectul unui recurs; întrucât, în măsura în care instanţa a cărei decizie este atacată nu dă câştig de cauză recursului, aceasta o transferă unei camere de recurs a Biroului care hotărăşte; întrucât deciziile camerelor de recurs pot, ele însele, să înainteze recurs în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, aceasta având atât competenţa de a anula decizia atacată, cât şi de a o reforma;
întrucât, în conformitate cu Decizia Consiliului (CEE, Euratom) 88/591/CECO din 24 octombrie 1988 privind instituirea unui Tribunal de Primă Instanţă a Comunităţii Europene1, 1 JO L 319, 25.11.1988, p. 1 de modificare a JO L 241, 17.08.1989, p. 4. modificată de Decizia CECO (CEE) 93/350/Euratom1, acesta exercită, în primă instanţă, competenţele atribuite Curţii de Justiţie de către Tratatele de instituire a Comunităţilor, în special în privinţa recursurilor formulate în conformitate cu art. 173 al doilea paragraf din Tratatul CE, precum şi prin actele formulate pentru executarea lor, cu excepţia cazului în care există o dispoziţie contrară figurând în actul care se referă la crearea unui organism de drept comunitar; întrucât, în consecinţă, competenţele atribuite de prezentul regulament al Curţii de Justiţie pentru a anula şi reforma deciziile camerelor de recurs sunt exercitate, în primă instanţă, de către Tribunal conform deciziei menţionate anterior;
întrucât, pentru a întări protecţia mărcilor comunitare, este necesar ca statele membre să desemneze, ţinând seama de sistemul lor naţional, un număr cât de limitat posibil de tribunale naţionale de primă instanţă şi de a doua instanţă, competente în domeniul contrafacerii şi autenticităţii mărcii comunitare;
întrucât este indispensabil ca deciziile asupra validităţii şi contrafacerii mărcilor comunitare să
aibă efecte şi să se extindă în întreaga Comunitate, unicul mod de a evita decizii contradictorii
ale tribunalelor şi ale Biroului şi afectarea caracterului unitar al mărcilor comunitare; întrucât
normele Convenţiei de la Bruxelles privind competenţa judiciară şi executarea deciziilor în
domeniul civil şi comercial se aplică tuturor acţiunilor în justiţie care se referă la mărcile comunitare, dacă prin aceasta nu se încalcă prezentul regulament;
întrucât este necesară evitarea hotărârilor judecătoreşti contradictorii ca urmare a unor acţiuni
în care sunt implicate aceleaşi părţi şi care sunt formulate pentru aceleaşi fapte pe baza unei mărci comunitare şi a mărcilor naţionale paralele; întrucât, în consecinţă, atunci când acţiunile sunt formulate în acelaşi stat membru, mijloacele de a atinge acest obiectiv se stabilesc conform normelor de procedură naţionale, cărora prezentul regulament nu le aduce atingere, chiar dacă, atunci când acţiunile sunt formulate în state membre diferite, dispoziţiile inspirate din normele privind litispendenţa şi conexitatea ale Convenţia de la Bruxelles, menţionată anterior, se dovedesc corespunzătoare;
întrucât, pentru a asigura deplina autonomie şi independenţa Biroului, se consideră necesară dotarea cu un buget autonom ale cărui încasări să conţină în principal produsul taxelor datorate de către utilizatorii sistemului; întrucât procedura bugetară comunitară încetează să se mai aplice în ceea ce priveşte subvenţiile eventuale care sunt în sarcina bugetului general al Comunităţilor Europene; întrucât, pe de altă parte, se impune ca verificarea conturilor să fie efectuată de Curtea de Conturi;
întrucât sunt necesare măsuri de punere în aplicare pentru aplicarea regulamentului, în special în ceea ce priveşte adoptarea şi modificarea unui regulament privind taxele şi a unui regulament de punere în aplicare; întrucât se impune ca aceste măsuri să fie adoptate de către Comisie, asistată de un comitet de reprezentanţi ai statelor membre, conform normelor de procedură stabilite în art. 2 procedura III varianta (b) din Decizia Consiliului 87/373/CEE din 13 iulie 1987 de stabilire a modalităţilor de exercitare a competenţelor de punere în aplicare ale Comisiei2,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
TITLUL I
1 JO L 144, 16.06.1993, p. 21.
2 JO L 197, 18.07.1987, p. 33.
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1
Marca comunitară
(1) Mărcile de produse sau servicii înregistrate în condiţiile şi conform modalităţilor prevăzute în prezentul regulament sunt denumite în continuare „mărci comunitare”.
(2) Marca comunitară are un caracter unitar. Are aceleaşi efecte în întreaga Uniune Europeană: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunţări, al unei decizii de revocare a drepturilor de titular sau de nulitate şi folosirea sa nu poate fi interzisă decât în cadrul Uniunii. Acest principiu se aplică în afară de cazul în care există dispoziţii contrare în prezentul regulament.
Articolul 2
Biroul
Se instituie un Birou de armonizare pe piaţa internă (mărci, desene şi modele), denumit în continuare „Birou”.
Articolul 3
Capacitatea de a acţiona
În sensul punerii în aplicare a prezentului regulament se consideră persoane juridice societăţile şi celelalte entităţi juridice care, în termenii legislaţiei care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi sau obligaţii de orice natură, de a încheia contracte sau de a întocmi alte acte juridice şi de a intenta acţiune în justiţie.
TITLUL II
DREPTUL MĂRCILOR
SECŢIUNEA 1
DEFINIREA ŞI DOBÂNDIREA MĂRCII COMUNITARE
Articolul 4
Semne care pot constitui o marcă comunitară
Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de semne să permită distincţia între produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora.
Articolul 5
Titularii mărcilor comunitare
(1) Pot fi titulari ai mărcilor comunitare persoanele fizice sau juridice, inclusiv entităţile de drept public, care sunt:
(a) resortisanţi ai statelor membre;
(b) resortisanţi ai altor state care au participat la Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale, denumită în continuare „Convenţia de la Paris” sau
(c) resortisanţi ai statelor care nu sunt participante la Convenţia de la Paris, care domiciliază, au sediul sau au o unitate industrială sau comercială efectivă şi sigură pe teritoriul Comunităţii sau al unui stat participant la Convenţia de la Paris sau
(d) resortisanţi, alţii decât cei menţionaţi la lit. (c), ai unui stat care nu a participat la Convenţia de la Paris şi care, conform constatărilor publicate, acordă resortisanţilor tuturor statelor membre aceeaşi protecţie, ca şi cetăţenilor săi în ceea ce priveşte mărcile şi care, atunci când resortisanţii statelor membre trebuie să aducă dovada înregistrării mărcii în ţara de origine, recunoaşte înregistrarea mărcii comunitare ca pe o astfel de dovadă.
(2) Pentru a pune în aplicare alin. (1) apatrizii, aşa cum sunt definiţi în art. 1 din Convenţia privind statutul apatrizilor, semnată la New York la 28 septembrie 1954, şi refugiaţii, aşa cum sunt definiţi în art. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, semnată la Geneva la 28 iulie 1951 şi modificată de Protocolul privind statutul refugiaţilor, semnat la New York la 31 ianuarie 1967, sunt consideraţi ca provenind din statul în care au reşedinţa permanentă.
(3) Resortisanţii unui stat menţionat în alin. (1) lit. (d) trebuie să dovedească faptul că marca pentru care a fost depusă o cerere de marcă comunitară face obiectul unei înregistrări în statul de origine, în afară de cazul în care, conform constatărilor publicate, mărcile resortisanţilor statelor membre nu sunt înregistrate în statul de origine respectiv, fără să fie necesară dovada înregistrării anterioare ca marcă comunitară sau ca marcă naţională într–un stat membru.
Articolul 6
Modul de dobândire al mărcii comunitare
Marca comunitară se dobândeşte prin înregistrare.
Articolul 7
Motive categorice de refuz
(1) Se refuză la înregistrare:
(a) semnele care nu sunt conforme cu art. 4;
(b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
(c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii ce pot să servească, în comerţ, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
(d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în normele de loialitate şi constanţă ale comerţului;
(e) semnele constituite exclusiv din:
(i) forma impusă de natura însăşi a produsului sau
(ii) forma produsului necesară pentru obţinerea unui rezultat tehnic sau
(iii) forma care dă o valoare substanţială produsului;
(f) mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
(g) mărcile care sunt de natură să înşele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, calităţii sau provenienţei geografice a produsului sau a serviciului;
(h) mărcile care, în lipsa autorizaţiei autorităţilor competente, trebuie refuzate în conformitate cu art. 6b din Convenţia de la Paris;
(i) mărcile care au insigne, embleme sau ecusoane, altele decât cele menţionate în art. 6b din
Convenţia de la Paris, şi care prezintă un interes public special, cu excepţia cazului în care înregistrarea lor a fost autorizată de autoritatea competentă.
(2) Alin. (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Comunităţii.
(3) Alin. (1) lit. (b), (c) şi (d) nu se aplică pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, dacă marca a dobândit un caracter distinctiv după ce a fost folosită.
Articolul 8
Motive relative de refuz
(1) În urma contestaţiei titularului unei mărci anterioare, înregistrarea mărcii cerute se refuză atunci când:
(a) aceasta este identică cu marca anterioară şi când produsele sau serviciile pentru care marca a fost cerută sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară;
(b) din cauza identităţii sau asemănării sale cu marca anterioară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzii în mintea consumatorului din teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioară.
(2) În sensul alin (1), „mărci anterioare” reprezintă:
(a) mărcile a căror dată de depunere este anterioară cererii de marcă comunitară, ţinând cont, dacă este cazul, de dreptul la prioritate invocat în sprijinul acestor mărci şi care aparţin următoarelor categorii:
(i) mărcile comunitare;
(ii) mărcile înregistrate într-un stat membru sau, în ceea ce priveşte Belgia, Luxemburg şi Olanda, la Biroul mărcilor din Benelux;
(iii) mărcile care au făcut obiectul unei înregistrări internaţionale, având efect într-un stat
membru;
(b) cererile de mărci menţionate la lit. (a), sub rezerva înregistrării lor;
(c) mărcile care, la data depunerii cererii de marcă comunitară sau, dacă este cazul, la data priorităţii invocate în sprijinul cererii de marcă comunitară, sunt foarte cunoscute într-un stat membru în sensul art. 6a din Convenţia de la Paris.
(3) În urma contestaţiei titularului mărcii, înregistrarea unei mărci se refuză, de asemenea, atunci când este cerută de agentul sau reprezentantul titularului mărcii, în numele său şi fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant îşi justifică acţiunile.
(4) În urma contestaţiei titularului unei mărci neînregistrate sau a unui alt semn utilizat în domeniul afacerilor a cărui incidenţă nu este numai pe plan local, înregistrarea mărcii cerute se refuză, în cazul şi în măsura în care, în conformitate cu dreptul statului membru căruia i se
aplică acest semn:
(a) au fost dobândite drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de marcă comunitară sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul cererii de
marcă comunitară;
(b) acest semn dă titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.
(5) În urma contestaţiei titularului unei mărci anterioare în sensul alin. (2), înregistrarea mărcii cerute se refuză, de asemenea, dacă este identică sau asemănătoare cu marca anterioară şi dacă e destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt asemănătoare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta se bucură de renume în cadrul Comunităţii şi, în cazul unei mărci naţionale anterioare, se bucură de renume în respectivul stat membru şi dacă folosirea fără un motiv întemeiat a mărcii cerute ar aduce un PROFIT necuvenit din caracterul distinctiv
sau din renumele mărcii anterioare sau dacă le-ar aduce atingere.
SECŢIUNEA 2
EFECTELE MĂRCII COMUNITARE
Articolul 9
Dreptul conferit de marca comunitară
(1) Marca comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este abilitat să interzică oricărui terţ, fără acordul său, să folosească în domeniul afacerilor:
(a) un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată;
(b) un semn pentru care, din cauza identităţii sau asemănării sale cu marca comunitară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor sub incidenţa mărcii comunitare şi a semnului, există un risc de confuzie în mintea consumatorului; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn şi marcă;
(c) un semn identic sau asemănător cu marca comunitară pentru produse sau servicii care nu sunt asemănătoare cu cele pentru care este înregistrată marca comunitară, atunci când aceasta se bucură de renume în Comunitate şi când folosirea semnului fără motiv întemeiat aduce un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii comunitare sau le aduce prejudiciu.
(2) Dreptul poate fi interzis, în special, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1):
(a) să se aplice semnul pe produse şi pe ambalajul lor;
(b) să se ofere produsele sau să se comercializeze sau să fie deţinute cu aceste scopuri sau să ofere sau să asigure servicii sub semnul respectiv;
(c) să importe sau să exporte produsele sub acest semn;
(d) să utilizeze semnul în actele de afaceri şi publicitate.
(3) Dreptul conferit de marca comunitară nu este opozabil terţilor decât de la data publicării înregistrării mărcii. Totodată poate fi cerută o indemnizaţie rezonabilă pentru fapte ulterioare publicării unei cereri de marcă comunitară care, după publicarea înregistrării mărcii, ar fi interzise în virtutea acesteia. Tribunalul sesizat nu poate hotărî atât timp cât înregistrarea nu a fost publicată.
Articolul 10
Reproducerea mărcii comunitare în dicţionare
Dacă reproducerea unei mărci comunitare într-un dicţionar, o enciclopedie sau o lucrare asemănătoare de consultat dă impresia că aceasta constituie termenul generic al bunurilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, editorul se ocupă, la cererea titularului mărcii comunitare, ca reproducerea mărcii comunitare să fie, cel mai târziu în ediţia următoare a lucrării, însoţită de indicaţia că este vorba despre o marcă înregistrată.
Articolul 11
Interdicţia de a utiliza marca comunitară înregistrată în numele unui agent sau al unui reprezentant
Dacă o marcă comunitară a fost înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizaţia titularului, acesta are dreptul de a se opune utilizării Şters: atat mărcii sale de către agentul sau reprezentantul său, dacă nu a autorizat această utilizare, în afară de cazul în care agentul sau reprezentantul îşi justifică acţiunile.
Articolul 12
Limitarea efectelor mărcii comunitare
Dreptul conferit de marca comunitară nu permite titularului să interzică unui terţ folosirea, în afaceri, a:
(a) numelui sau adresei sale;
(b) indicaţiilor privind tipul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică, perioada producerii produsului sau prestării serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;
(c) mărcii, atunci când se impune indicarea destinaţiei unui produs sau a unui serviciu, în special când este accesoriu sau piesă detaşată, atât timp cât această folosire se face conform uzanţei legale în domeniul industrial sau comercial.
Articolul 13
Epuizarea dreptului conferit de marca comunitară
(1) Dreptul conferit de marca comunitară nu permite titularului să interzică folosirea acesteia
pentru produse care au fost scoase pe piaţă în Comunitate sub această marcă de către titular sau cu acordul său.
(2) Alin. (1) nu se aplică atunci când motive legitime îl îndreptăţesc pe titular să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se alterează după scoaterea lor pe piaţă.
Articolul 14
Aplicarea complementară a dreptului naţional în domeniul contrafacerii
(1) Efectele mărcii comunitare sunt stabilite exclusiv de dispoziţiile prezentului regulament.
De altfel, prejudiciile unei mărci comunitare sunt reglementate de dreptul naţional privind prejudiciile aduse unei mărci naţionale în conformitate cu dispoziţiile din titlul X.
(2) Prezentul regulament nu exclude că unele acţiuni privind marca comunitară sunt intentate pe baza dreptului statelor membre privind, în special, răspunderea civilă şi concurenţa neloială.
(3) Normele de procedură aplicabile se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile din titlul X.
SECŢIUNEA 3
UTILIZAREA MĂRCII COMUNITARE
Articolul 15
Utilizarea mărcii comunitare
(1) Dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca comunitară nu a făcut obiectul unei utilizări importante în Comunitate pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau, dacă această utilizare a fost suspendată pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca comunitară suportă sancţiunile prevăzute în prezentul regulament, în afară de cazul în care există un motiv întemeiat pentru nefolosire.
(2) De asemenea, se consideră ca utilizare în sensul alin. (1):
(a) folosirea mărcii comunitare sub o formă care diferă prin elemente care nu schimbă caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată;
(b) aplicarea mărcii comunitare pe produsele sau pe ambalajul lor în Comunitate, numai cu scopul exportului.
(3) Utilizarea mărcii comunitare cu acordul titularului se consideră ca utilizare făcută de către titular.
SECŢIUNEA 4
MARCA COMUNITARĂ CA OBIECT DE PROPRIETATE
Articolul 16
Asimilarea mărcii comunitare cu marca naţională
(1) Exceptând o dispoziţie contrară a art. 17 – 24, marca comunitară ca obiect de proprietate se consideră, în totalitatea sa şi pe întreg teritoriul Comunităţii, ca o marcă naţională înregistrată în statul membru în care, conform registrului mărcilor comunitare:
(a) titularul îşi are sediul sau domiciliul la data respectivă sau
(b) dacă nu se aplică lit. (a), titularul are o întreprindere la data respectivă.
(2) În cazurile care nu sunt prevăzute în alin. (1), statul membru menţionat în acest alineat este acela în care îşi are sediul Biroul.
(3) Dacă mai multe persoane sunt înscrise în registrul mărcilor comunitare în calitate de cotitulari, alin. (1) se aplică primului înscris, în lipsa acestuia, se aplică în ordinea înscrierii următorilor cotitulari. Atunci când alin. (1) nu se aplică nici unuia dintre cotitulari, se aplică alin. (2).
Articolul 17
Transferul
(1) Marca comunitară poate, independent de transferul întreprinderii, să fie transferată pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.
(2) Transferul întreprinderii în totalitate implică transferul mărcii comunitare, în afară de cazul în care, în conformitate cu legislaţia care se aplică transferului, există o convenţie contrară sau în cazul în care aceasta rezultă în mod evident din circumstanţe. Această dispoziţie se aplică obligaţiei contractuale de transfer a întreprinderii.
(3) Fără a aduce atingere alin. (2), încetarea mărcii comunitare trebuie făcută în scris şi cere semnătura părţilor contractului, în afară de cazul în care rezultă dintr–o hotărâre judecătorească; în caz contrar încetarea este nulă.
(4) Dacă rezultă în mod vădit din documente care stabilesc că din cauza transferului marca comunitară va fi în măsură să inducă în eroare consumatorul, în special asupra naturii, calităţii sau provenienţei geografice a produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată, Biroul refuză să înregistreze transferul în afară de cazul în care urmaşul legal acceptă să limiteze înregistrarea mărcii comunitare pentru produsele sau serviciile în privinţa cărora nu induce în eroare.
(5) La cererea uneia din părţi, transferul se înscrie în registru şi se publică.
(6) Atât timp cât transferul nu a fost înscris în registru, urmaşul legal nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii comunitare.
(7) Atunci când trebuie să se respecte termenele impuse de Birou, urmaşul legal poate să facă
Biroului declaraţiile prevăzute în acest scop, de îndată ce acesta a primit cererea de înregistrare a transferului.
(8) Toate documentele care trebuie notificate titularului mărcii comunitare, conform art. 77, se adresează persoanei înregistrate în calitate de titular.
Articolul 18
Transferul unei mărci înregistrate în numele unui agent
Dacă o marcă comunitară a fost înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizarea titularului, acesta are dreptul de a reclama transferul respectivei înregistrări în avantajul său, în afară de cazul în care acest agent sau reprezentant îşi justifică acţiunile.
Articolul 19
Drepturi reale
(1) Marca comunitară poate, independent de întreprindere, să fie dată în gaj sau să facă obiectul unui alt drept real.
(2) La cererea uneia dintre părţi, drepturile menţionate în alin. (1) se înscriu în registru şi se publică.
Articolul 20
Executarea silită
(1) Marca comunitară poate să facă obiectul unor măsuri de punere în aplicare silită.
(2) În materie de procedură de punere în aplicare silită asupra unei mărci comunitare, competenţa exclusivă aparţine tribunalelor şi autorităţilor statului membru stabilit conform art. 16.
(3) La cererea uneia dintre părţi, executarea silită se înscrie în registru şi se publică.
Articolul 21
Procedura de faliment sau proceduri analoge
(1) Până la intrarea în vigoare în statele membre a dispoziţiilor comune în domeniu, o marcă comunitară nu poate fi cuprinsă într-o procedură de faliment sau într-o procedură analogă decât în statul membru în care a fost aplicată pentru prima dată o astfel de procedură, în sensul legii naţionale sau convenţiilor care se aplică în domeniu.
(2) Când o marcă comunitară se încadrează într-o procedură de faliment sau într-o procedură analogă, înscrierea în acest sens se trece în registru şi se publică la cererea instanţei naţionale competente.
Articolul 22
Licenţa
(1) Marca comunitară poate face, integral sau parţial, obiectul licenţelor pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi pentru întreaga Comunitate sau numai pentru o parte din aceasta. Licenţele pot fi exclusive sau neexclusive.
(2) Titularul mărcii comunitare poate invoca drepturile conferite de această marcă împotriva unui licenţiat care încalcă una dintre clauzele contractului de licenţă în ceea ce priveşte durata, forma acoperită de înregistrarea sub care marca poate fi utilizată, natura produselor sau serviciilor pentru care se acordă licenţa, teritoriul pe care poate fi aplicată marca ori calitatea produselor fabricate sau serviciilor prestate de licenţiat.
(3) Fără a aduce atingere prevederilor din contractul de licenţă, licenţiatul nu poate să angajeze o procedură privind contrafacerea unei mărci comunitare, decât cu acordul titularului acestuia. Totuşi, titularul unei licenţe exclusive poate să angajeze o astfel de procedură dacă, după somaţie, titularul mărcii nu intentează el însuşi o acţiune de constatare a contrafacerii într-un termen corespunzător.
(4) Oricărui licenţiat îi este permis să intervină în procedura de constatare a contrafacerii angajată de titularul mărcii comunitare în scopul de a obţine repararea prejudiciului de care se face vinovat.
(5) La cererea uneia din părţi, acordarea sau transferul unei licenţe de marcă comunitară se înscrie în registru şi se publică.
Articolul 23
Opozabilitatea faţă de terţi
(1) Actele juridice privind marca comunitară prevăzute în art. 17, 19 şi 22 nu sunt opozabile faţă de terţi în toate statele membre decât după înscrierea în registru. Totuşi, înaintea înscrierii, un astfel de act este opozabil faţă de terţii care au dobândit drepturi asupra mărcii după data acestui act, dar care aveau cunoştinţă de acesta în timpul dobândirii acestor drepturi.
(2) Alin. (1) nu se aplică unei persoane care dobândeşte marca comunitară sau un drept asupra mărcii comunitare prin transferul întregii întreprinderi sau prin orice altă succesiune cu titlu universal.
(3) Opozabilitatea faţă de terţi a actelor juridice menţionate în art. 20 se reglementează de dreptul statului membru stabilit în conformitate cu art. 16.
(4) Până la intrarea în vigoare între statele membre a dispoziţiilor comune în domeniul falimentului, opozabilitatea faţă de terţi a procedurii de faliment sau a unor proceduri analoge se reglementează de dreptul statului membru în care a fost în primul rând aplicată o asemenea procedură, în sensul legii naţionale sau al convenţiilor care se aplică în domeniu.
Articolul 24
Cererea de marcă comunitară ca obiect de proprietate Art. 16 – 23 se aplică în cazul cererilor de mărci comunitare.
TITLUL III
CEREREA DE MĂRCI COMUNITARE
SECŢIUNEA 1
DEPUNEREA CERERII ŞI CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE
ÎNDEPLINEASCĂ
Articolul 25
Depunerea cererii
(1) Cererea de marcă comunitară se depune, la alegerea solicitantului:
(a) la Birou sau
(b) la Serviciul central al proprietăţii industriale al unui stat membru sau la Biroul mărcilor din Benelux. O cerere astfel depusă are aceleaşi efecte ca şi cum ar fi fost depusă la Birou la aceeaşi dată.
(2) După ce a fost depusă cererea la Serviciul central al proprietăţii industriale dintr-un stat membru sau la Biroul mărcilor din Benelux, acest serviciu, respectiv birou, ia toate măsurile necesare pentru a transmite cererea la Biroul comunitar al mărcilor în termen de două săptămâni de la depunere. Serviciul, respectiv biroul, poate cere solicitantului o taxă care să nu depăşească costul administrativ aferent primirii şi transmiterii cererii.
(3) Cererile menţionate în alin. (2) care ajung la Birou după expirarea termenului de o lună de la depunerea lor se consideră retrase.
(4) După zece ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, Comisia întocmeşte un raport privind funcţionarea sistemului de depunere a cererilor de marcă comunitară, aducând propuneri care să modifice acest sistem, dacă este cazul.
Articolul 26
Condiţii pe care cererea trebuie să le îndeplinească
(1) Cererea de marcă comunitară trebuie să conţină:
(a) o cerere înregistrată a unei mărci comunitare;
(b) datele care permit identificarea solicitantului;
(c) lista produselor sau serviciilor pentru care se cere înregistrarea;
(d) reproducerea mărcii.
(2) Cererea de marcă comunitară necesită plata unei taxe de depunere şi, dacă este cazul, a unora sau mai multor taxe, în funcţie de situaţie.
(3) Cererea de marcă comunitară trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de regulamentul de punere în aplicare menţionat în art. 140.
Articolul 27
Data depunerii
Data depunerii cererii de marcă comunitară este aceea la care solicitantul a prezentat la Birou sau, dacă cererea a fost depusă la Serviciul central al proprietăţii industriale al unui stat membru sau la Biroul mărcilor din Benelux, documente care să conţină elementele menţionate în art. 26 alin. (1), sub rezerva plăţii taxei de depunere în termen de o lună de la data depunerii documentelor.
Articolul 28
Clasificare
Produsele şi serviciile pentru care se depun mărci comunitare se clasifică conform clasificării prevăzute în regulamentul de punere în aplicare.
SECŢIUNEA 2
PRIORITATEA
Articolul 29
Dreptul de prioritate
(1) Cel care a depus în mod repetat o marcă într–unul sau pentru unul dintre statele participante la Convenţia de la Paris sau urmaşul lui legal, se bucură, pentru a efectua depunerea unei cereri de marcă comunitară pentru aceeaşi marcă şi pentru produse sau servicii identice cu sau cuprinse în cele pentru care a fost depusă această marcă, de un drept de prioritate în termen de şase luni de la data depunerii primei cereri.
(2) Se recunoaşte ca dând drept de prioritate orice depunere care are valoarea unei depuneri naţionale regulate în temeiul legislaţiei naţionale a statului în care a fost efectuată sau în temeiul acordurilor bilaterale sau multilaterale.
(3) Prin depunere naţională regulată trebuie să se înţeleagă orice depunere care este suficientă pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, oricare ar fi situaţia ulterioară a acestei cereri.
(4) Se consideră ca primă cerere, a cărei dată de depunere este punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioară depusă pentru aceeaşi marcă, pentru produse sau servicii identice şi în sau pentru acelaşi stat ca o primă cerere anterioară, cu condiţia ca această cerere anterioară, la data depunerii cererii ulterioare, să fi fost retrasă, abandonată sau respinsă, fără să fi fost supusă consultării publice şi fără să lase să subziste drepturi, de asemenea să nu fi servit încă drept bază pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea
anterioară nu mai poate atunci să servească drept bază pentru revendicarea dreptului de
prioritate.
(5) Dacă prima depunere s–a efectuat într–un stat care nu a participat la Convenţia de la Paris, dispoziţiile din alin. (1) – (4) nu se aplică decât în măsura în care acest stat, conform unor constatări publicate, acordă, pe baza unei prime depuneri efectuate la Birou, un drept de prioritate supus unor condiţii şi având efecte echivalente celor prevăzute în prezentul regulament.
Articolul 30
Revendicarea priorităţii
Solicitantul care vrea să se prevaleze de prioritatea unei depuneri anterioare este obligat să dea o declaraţie de prioritate şi să facă o copie a cererii anterioare. Dacă limba cererii anterioare nu este una din limbile Biroului, solicitantul este obligat să facă o traducere a cererii anterioare într–una din aceste limbi.
Articolul 31
Efectul dreptului de prioritate
Prin efectul dreptului de prioritate, data de prioritate se consideră aceea a depunerii cererii de marcă comunitară în sensul stabilirii anteriorităţii drepturilor.
Articolul 32
Valoarea de depunere naţională a cererii
Cererea de marcă comunitară căreia i s-a acordat o dată de depunere are, în statele membre, valoarea unei depuneri naţionale regulate, ţinând seama, dacă este cazul, de dreptul de prioritate invocat în sprijinul cererii de marcă comunitară.
SECŢIUNEA 3
PRIORITATEA EXPUNERII
Articolul 33
Prioritatea expunerii
(1) Dacă solicitantul unei mărci comunitare a prezentat, sub marca depusă, produse sau servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau recunoscute oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928 şi revizuită ultima dată la 30 noiembrie 1972, poate, cu condiţia de a depune cererea în termen de şase luni de la data primei prezentări a produselor sau serviciilor sub marca depusă, să se prevaleze, de la această dată, de dreptul de prioritate în sensul art. 31.
(2) Orice solicitant care doreşte să se prevaleze de prioritate conform alin. (1) trebuie, în condiţiile stabilite în regulamentul de punere în aplicare, să aducă dovada că produsele sau serviciile au fost prezentate la expoziţie sub marca comercială înregistrată .
(3) O prioritate a expoziţiei acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prelungeşte termenul de prioritate prevăzut în art. 29.
SECŢIUNEA 4
REVENDICAREA VECHIMII MĂRCII NAŢIONALE
Articolul 34
Revendicarea vechimii mărcii naţionale
(1) Titularul unei mărci anterioare înregistrate într–un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul înregistrării internaţionale cu efect într–un stat membru, care depune o cerere de marcă identică destinată să fie înregistrată ca marcă comunitară pentru produse sau servicii identice celor pentru care a fost înregistrată marca anterioară sau cuprinse în acestea, poate să se
prevaleze pentru marca comunitară de vechimea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.
(2) Singurul efect al vechimii, în conformitate cu prezentul regulament, este că, în cazul în care titularul mărcii comunitare renunţă la marca anterioară sau o anulează, este considerat în continuare ca beneficiar al aceloraşi drepturi ca acelea pe care le–ar fi avut dacă marca anterioară ar fi continuat să fie înregistrată.
(3) Vechimea revendicată pentru marca comunitară încetează când titularul mărcii anterioare a cărei vechime a fost revendicată este declarat decăzut din drepturi sau când această marcă este declarată nulă ori când renunţă la ea înainte de înregistrarea mărcii comunitare.
Articolul 35
Revendicarea vechimii după înregistrarea mărcii comunitare
(1) Titularul unei mărci comunitare care este titular al unei mărci anterioare identice, înregistrate într–un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux sau al unei mărci identice anterioare care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale cu efect într–un stat membru, pentru produse sau servicii identice poate să se prevaleze de vechimea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.
(2) Se aplică art. 34 alin. (2) şi (3).
TITLUL IV
PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE
SECŢIUNEA 1
EXAMINAREA CERERII
Articolul 36
Examinarea condiţiilor de depunere
(1) Biroul examinează:
(a) dacă cererea de marcă comunitară îndeplineşte condiţiile pentru a–i fi acordată o dată de depunere în conformitate cu art. 27;
(b) dacă cererea de marcă comunitară îndeplineşte condiţiile prevăzute în regulamentul de punere în aplicare;
(c) dacă taxele pe clasificare, atunci când este cazul, au fost achitate în termenul stabilit.
(2) Dacă cererea de marcă comunitară nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în alin. (1), Biroul cheamă solicitantul să remedieze în termenele stabilite neregularităţile sau lipsa plăţii
constatate.
(3) Dacă neregularităţile sau lipsa plăţii constatate conform alin. (1) lit. (a) nu a fost remediată în aceste termene, cererea nu se tratează ca cerere de marcă comunitară. Dacă solicitantul se conformează invitaţiei Biroului, acesta acordă, ca dată de depunere a cererii, data la care s–au remediat neregularităţile sau lipsa plăţii constatate.
(4) Dacă nu se remediază neregularităţile constatate conform alin. 1 lit. (b) în termenele stabilite, Biroul respinge cererea.
(5) Dacă nu se remediază lipsa plăţii constatate conform alin. (1) lit. (c) în termenele stabilite, se consideră că cererea a fost retrasă, în afară de cazul în care reiese în mod evident care sunt tipurile de produse sau de servicii pe care suma plătită este destinată să le acopere.
(6) Nerespectarea dispoziţiilor privind revendicarea priorităţii atrage după sine pierderea dreptului de prioritate pentru cerere.
(7) Dacă nu se îndeplinesc condiţiile privind revendicarea vechimii unei mărci naţionale, acest drept de revendicare nu mai poate fi invocat pentru cerere.
Articolul 37
Examinarea condiţiilor privind calitatea titularului
(1) Dacă, în conformitate cu art. 5, solicitantul nu poate să fie titularul unei mărci comunitare, cererea se respinge.
(2) Cererea nu poate fi respinsă decât după ce solicitantul este în măsură să–şi retragă cererea sau să–şi prezinte observaţiile.
Articolul 38
Examinarea privind motivele absolute de refuz
(1) Dacă marca este exclusă de la înregistrare, în temeiul art. 7, în întregime sau parţial pentru produsele sau serviciile pentru care marca comunitară este cerută, cererea se respinge pentru aceste produse sau servicii.
(2) Atunci când marca are un element care este lipsit de caracter distinctiv şi când includerea acestui element în marcă poate crea îndoieli asupra ariei protecţiei mărcii, Biroul poate cere ca o condiţie pentru înregistrarea mărcii ca solicitantul să declare că nu va invoca nici un drept exclusiv asupra acestui element. Această declaraţie se publică în acelaşi timp cu cererea sau, dacă este cazul, cu înregistrarea mărcii comunitare.
(3) Cererea nu poate fi respinsă decât după ce solicitantul este în măsură să retragă sau să–şi modifice cererea ori să–şi prezinte observaţiile.
SECŢIUNEA 2
CERCETAREA
Articolul 39
Cercetarea
(1) Atunci când Biroul a acordat o dată de depunere unei cereri de marcă comunitară şi când a constatat că solicitantul îndeplineşte condiţiile menţionate în art. 5, întocmeşte un raport de cercetare comunitară în care sunt menţionate mărcile comunitare sau cererile de marcă comunitară anterioare a căror existenţă a fost descoperită şi care pot să se opună, conform art. 8, înregistrării mărcii comunitare care face obiectul cererii.
(2) După acordarea unei date de depunere pentru o cerere de marcă comunitară, Biroul prezintă o copie Serviciului central al proprietăţii industriale din toate statele membre care au comunicat Biroului decizia de a efectua o cercetare în propriul lor registru de mărci pentru cererile de marcă comunitară.
(3) Fiecare dintre Serviciile centrale ale proprietăţii industriale menţionate în alin. (2) comunică Biroului, în termen de trei luni de la data primirii unei cereri de marcă comunitară, un raport de cercetare care, fie menţionează mărcile naţionale anterioare sau cererile de marcă naţională anterioare a căror existenţă a fost descoperită şi care pot să se opună, conform art. 8, înregistrării mărcii comunitare care face obiectul cererii, fie constată că cercetarea nu a oferit nici un indiciu cu privire la astfel de drepturi.
(4) Biroul plăteşte o anumită sumă fiecărui Serviciu central al proprietăţii industriale pentru fiecare raport de cercetare comunicat de acest serviciu conform alin. (3). Această sumă, care este aceeaşi pentru fiecare serviciu central, se stabileşte de către comitetul bugetar printr-o decizie luată cu o majoritate de trei sferturi din reprezentanţii statelor membre.
(5) Biroul comunică neîntârziat solicitantului unei mărci comunitare raportul de cercetare comunitară şi rapoartele naţionale de cercetare care i–au fost comunicate în termenul prevăzut în alin. (3).
(6) La publicarea cererii de marcă comunitară, care nu poate să aibă loc înainte de expirarea unei perioade de o lună de la data la care Biroul comunică solicitantului rapoartele de cercetare, Biroul îi informează asupra publicării cererii de marcă comunitară pe titularii mărcilor comunitare sau ai cererilor de marcă comunitară anterioare menţionate în raportul de cercetare comunitară.
(7) La sfârşitul unei perioade de cinci ani de la data la care Biroul a început să accepte depunerea de cereri, Comisia prezintă Consiliului un raport asupra funcţionării sistemului de cercetare stabilit în prezentul articol, inclusiv plăţile vărsate statelor membre, în temeiul alin.
(4), şi, dacă este cazul, propuneri de modificări corespunzătoare prezentului regulament pentru adaptarea sistemului de cercetare ţinând seama de experienţa dobândită şi de evoluţia tehnicilor de cercetare.
SECŢIUNEA 3
PUBLICAREA CERERII
Articolul 40
Publicarea cererii
(1) Dacă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească marca comunitară sunt respectate şi dacă termenul menţionat în art. 39 alin. (6) a expirat, cererea se publică, în măsura în care aceasta nu este respinsă conform art. 37 şi 38.
(2) Dacă, după publicare, cererea este respinsă conform art. 37 şi 38, se publică decizia de respingere atunci când este definitivă.
SECŢIUNEA 4
OBSERVAŢIILE TERŢILOR ŞI CONTESTAŢIA
Articolul 41
Observaţiile terţilor
(1) Orice persoană fizică sau juridică, precum şi grupurile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii, comercianţi sau consumatori pot depune, după publicarea cererii de marcă comunitară, observaţii scrise la Birou, precizând motivele conform cărora ar trebui refuzată înregistrarea mărcii la Birou, în special în conformitate cu art. 7. Aceştia nu dobândesc calitatea de părţi în cadrul procedurii în faţa Biroului.
(2) Observaţiile menţionate în alin. (1) sunt comunicate solicitantului, care va putea lua atitudine.
Articolul 42
Contestaţia
(1) Se poate formula o contestaţie la înregistrarea mărcii în termen de trei luni de la publicarea cererii de marcă comunitară, pe motivul că mărcii ar trebui să i se refuze înregistrarea în temeiul art. 8:
(a) în cazurile prevăzute în art. 8 alin. (1) şi (5), de către titularii mărcilor anterioare menţionaţi în art. 8 alin. (2), precum şi de către licenţiaţii abilitaţi de către titularii acestor mărci;
(b) în cazurile prevăzute în art. 8 alin. (3), de către titularii de mărci menţionaţi în prezenta dispoziţie;
(c) în cazurile prevăzute în art. 8 alin. (4), de către titularii mărcilor sau semnelor anterioare menţionaţi în această dispoziţie, precum şi de persoanele autorizate, în temeiul dreptului naţional aplicabil, să exercite aceste drepturi.
(2) O contestaţie la înregistrarea mărcii se poate, de asemenea, formula în condiţiile stabilite în alin. (1) în cazul publicării unei cereri modificate conform art. 44 alin. (2) a doua teză.
(3) Contestaţia trebuie formulată în scris şi trebuie motivată. Nu se consideră ca formulată decât după achitarea taxei de contestare. Până la un termen acordat de Birou, opozantul poate prezenta fapte, probe şi observaţii.
Articolul 43
Examinarea contestaţiei
(1) În cursul examinării contestaţiei Biroul invită părţile, ori de câte ori este necesar, acordându–le un termen pentru a–şi expune observaţiile asupra comunicărilor celorlalte părţi
sau ale Biroului.
(2) La cererea solicitantului, titularul unei mărci comunitare anterioare care a formulat contestaţia va aduce dovada că, în decursul a cinci ani înainte de publicarea cererii de marcă comunitară, marca comunitară anterioară a făcut obiectul unei utilizări serioase în cadrul Comunităţii pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care se bazează contestaţia, sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, deoarece la data respectivă marca fusese înregistrată cu cel puţin cinci ani în urmă. În lipsa acestei dovezi, contestaţia se
respinge. Dacă marca comunitară anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, nu se consideră înregistrată, în scopul examinării contestaţiei, decât pentru acea parte de produse sau servicii.
(3) Alin. (2) se aplică mărcilor naţionale anterioare prevăzute în art. 8 alin. (2) lit. (a), înţelegându-se că utilizarea lor în cadrul Comunităţii se înlocuieşte cu utilizarea lor în statul membru în care marca naţională anterioară este protejată.
(4) Dacă consideră necesar, Biroul invită părţile să ajungă la o înţelegere.
(5) Dacă din examinarea contestaţiei reiese că marca este exclusă de la înregistrare pentru fiecare sau doar pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este cerută marca comunitară, cererea se respinge pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, se respinge contestaţia.
(6) Decizia de respingere a cererii se publică atunci când este definitivă.
SECŢIUNEA 5
RETRAGEREA, LIMITAREA ŞI MODIFICAREA CERERII
Articolul 44
Retragerea, limitarea şi modificarea cererii
(1) Solicitantul poate să-şi retragă oricând cererea de marcă comunitară sau să limiteze lista produselor sau serviciilor pe care le conţine. Dacă cererea a fost deja publicată, retragerea sau limitarea sunt de asemenea publicate.
(2) Pe de altă parte, cererea de marcă comunitară nu poate fi modificată, la cererea solicitantului, decât pentru a corecta numele sau adresa solicitantului, greşelile de exprimare sau de transcriere sau erorile apărute, astfel încât o asemenea rectificare să nu afecteze în mod substanţial marca sau să extindă lista de produse sau servicii. Dacă modificările intervin asupra reprezentării mărcii sau asupra listei de produse sau servicii şi dacă aceste modificări intervin după publicarea cererii, aceasta se publică cu modificările respective.
SECŢIUNEA 6
ÎNREGISTRAREA
Articolul 45
Înregistrarea
Dacă cererea respectă dispoziţiile din prezentul regulament şi dacă nici o contestaţie nu a fost formulată în termenul menţionat în art. 42 alin. (1) sau dacă o contestaţie a fost respinsă printr-o decizie definitivă, marca se înregistrează ca marcă comunitară, cu condiţia ca taxa de înregistrare să fi fost achitată în termenul stabilit. Dacă nu s-a achitat taxa de înregistrare la termen, cererea se consideră respinsă.
TITLUL V
DURATA, REÎNNOIREA ŞI MODIFICAREA MĂRCII COMUNITARE
Articolul 46
Durata înregistrării
Durata înregistrării mărcii comunitare este de zece ani cu începere de la data depunerii cererii.
Înregistrarea poate fi reînnoită, conform art. 47, pentru perioade de zece ani.
Articolul 47
Reînnoirea
(1) Înregistrarea mărcii comunitare se reînnoieşte la cererea titularului mărcii sau a oricărei persoane pe care acesta o împuterniceşte, cu condiţia ca taxele să fi fost achitate.
(2) Biroul îl informează în timp util pe titularul mărcii comunitare şi pe orice titular al unui drept înregistrat pentru o marcă comunitară în ceea ce priveşte expirarea înregistrării, înaintea respectivei expirări. Lipsa acestei informări nu implică responsabilitatea Biroului.
(3) Cererea de reînnoire trebuie prezentată în termen de şase luni, termen care expiră în ultima zi a lunii în cursul căreia se sfârşeşte perioada de protecţie. Taxele trebuie, de asemenea, achitate în acest termen. În caz contrar, cererea mai poate fi depusă, iar taxele achitate, într–un termen suplimentar de şase luni care va începe a doua zi după termenul stabilit prima dată, sub rezerva achitării unei suprataxe în cursul termenului suplimentar respectiv.
(4) Dacă cererea nu este prezentată, iar taxele nu sunt achitate decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca comunitară, înregistrarea nu se reînnoieşte decât pentru acele produse sau servicii.
(5) Reînnoirea intră în vigoare a doua zi după data expirării înregistrării. Reînnoirea se înregistrează.
Articolul 48
Modificarea
(1) Marca comunitară nu se modifică în registru în perioada înregistrării, nici în cazul reînnoirii acesteia.
(2) Cu toate acestea, dacă marca comunitară conţine numele şi adresa titularului, orice modificare a acestora, care nu afectează în mod substanţial identitatea mărcii aşa cum a fost înregistrată la origine, aceasta poate fi înregistrată la cererea titularului.
(3) Publicarea înregistrării modificării conţine o reproducere a mărcii comunitare modificate.
Eventualii terţi ale căror drepturi pot fi afectate de modificare pot contesta înregistrarea ei în termen de trei luni de la publicare.
TITLUL VI
RENUNŢAREA, REVOCAREA ŞI NULITATEA
SECŢIUNEA 1
RENUNŢAREA
Articolul 49
Renunţarea
(1) Marca comunitară poate face obiectul unei renunţări pentru fiecare sau pentru o parte din
produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.
